Monica Tarța

The world is my backyard

Page 2 of 4

(110)

Uneori aş vrea să-i iau pe oameni şi să le explic că viaţa nu e binară. În politică, sexe, religie sau sexualitate. Că nu există bine şi rău ca în basme atunci când vor ei să judece ce se întâmple în jur, şi că doar pentru că suntem setaţi să etichetăm lucrurile “ca noi” şi “diferit de noi”, nu înseamnă că doar aşa sunt ele. I-aş scutura pe oameni să înţeleagă toate astea, dar nu e treaba mea ce fac ei. Normalitatea este cel mai versatil lucru. Este infirmată de bariere culturale, nu de adevăruri absolute.

Dar e bine că avem valori. Valorile ne dau un contur, în primul rând, pentru noi înşine. Pentru că eu cred că suntem din toate, şi dacă n-am avea valori, am da pe afară. Aşa ne menţinem într-un eu, în vreme ce din toate sunt ghidate cu un sens. De asta, atunci când nu avem valori, ne spun ceilalţi care sunt ele şi iese la suprafaţă în fiecare zi altceva. Apoi nu mai înţelegem nimic.

“They’re certainly entitled to think that, and they’re entitled to full respect for their opinions… but before I can live with other folks I’ve got to live with myself. The one thing that doesn’t abide by majority rule is a person’s conscience.” Harper Lee, To Kill a Mockingbird

Stendhal

Lucrurile se întâmplă în jurul nostru, nu ni se întâmplă nouă. Ceea ce alegem să luăm personal spune cel mai multe despre noi.

Însă, orice am alege, nu aș da sensibilitatea pentru nimic în lume.

Body language-ul fericirii

Paradoxul legat de fericire nu este că nu o putem găsi, ci că nu o putem reţine. Cu toţii avem momente din zi în care ne simţim încrezători, bucuroşi, mulţumiţi şi optimişti, însă ne este greu să menţinem această stare, şi tocmai această caracteristică volatilă ne oferă anxietate.

Dacă privim fericirea precum o pasăre (cu care te poţi întâlni în natură, te poţi bucura de ea, însă nu o prinzi în palme), atunci simţim că nu vom putea fi niciodată fericiţi, deoarece nimic nu durează şi nu ne putem bucura pe o durată mai lungă de timp de ceva anume. Însă aici apar câteva conflicte de gândire:

Aşteptările. Unul dintre primele reflexe pe care le avem atunci când ne place ceva este să-l extrapolăm asupra viitorului. Suntem în vacanţă şi ne bucurăm de o privelişte, dar în următoarea secundă ne întristăm uşor pentru că ne dăm seama că aceea nu este priveliştea noastră de zi cu zi. Împărtăşim un moment special cu cineva, însă suntem fericiţi doar atunci când ne imaginăm că astfel de momente se vor repeta mereu. Astfel ne creăm aşteptări legate de lucrurile care ne plac, iar ele devin, din simple bucurii, lucruri care poartă o responsabilitate de a ne aduce acea energie pozitivă mereu.

Definiţia fericirii. Pentru fiecare dintre noi, stările de bine pot fi exprimate diferit. Însă atunci când pentru orice lucru care ne bucură adăugăm o măsură de durabilitate, devenim brusc incapabili să ne mai gestionăm stările. Dacă ne proiectăm foarte mult emoţiile asupra viitorului, atunci nu suntem în control asupra lor, ba chiar vom fi trişti deoarece nu ştim ce se va întâmpla şi prevedem mai multe riscuri. Lipsa de control asupra emoţiilor noastre ne face de cele mai multe ori nefericiţi, însă aceasta este o chestiune de perspectivă.

Percepţia asupra emoţiilor. Simţim că nu suntem în controlul lucrurilor care ni se întâmplă, dar acest lucru este unul destul de natural. Ceea ce se întâmplă de fapt este că alegem să ne pese de lucruri care nu sunt în controlul nostru. Nu problema exterioară a viitorului este o problemă pentru noi, ci faptul că noi ne-am făcut deja nişte planuri în legătură cu acel viitor, iar acum ne este teamă că ele nu se vor realiza.

Partea frumoasă a metaforei legată de fericirea precum o zburătoare este că atunci când vedem o pasăre ne bucurăm de ea, apoi o lăsăm liberă. Nu ne cramponăm în ideea de a o reţine lângă noi pentru totdeauna, doarece ştim că va apărea şi altădată alta care să ne bucure, şi nici măcar nu ne bucură un singur tip de lucruri. Momentele din viaţă nu sunt doar cele în care trăim atât de intens, ci şi cele dintre senzaţiile extreme.

Atunci când nu facem nimic anume (ne gândim la ceva, călătorim cu un mijloc de transport, etc) expresia noastră facială este exact expresia stării noastre emoţionale permanente: dacă vă uitaţi la cei din jur, veţi observa că trăsăturile lor s-au format după emoţiile lor cele mai frecvente. Ei pot fi posaci, zâmbitori, înverşunaţi, trişti, pozitivi. Expresia noastră facială nu este numai genetică, este şi foarte mult o oglindă a caracterului nostru. Atunci când, deşi nu ne gândim la nimic, chipul nostru exprimă ceva, înseamnă că ne-am creat un tipar de gândire. Ce exprimă chipul tău?

Apărut în The Hunger, care aniversează săptămâna aceasta un rotund număr 50.

Ziua în care Boris Ivanov nu merge la gazetă

Boris Ivanov se trezi într-o dimineaţă şi hotărî ca acea zi să nu mai fie ziua în care merge la gazetă, ci ziua pe care şi-o va petrece în şoşoni, cu simţurile adâncite în ceai şi dulceaţă. Se simţi generos, aşa că îl lăsă pe Ilia Vasilievici să abandoneze mătura şi făraşul şi să-l lase să fugă peste drum la Ana Petrovna.

Ilia Vasilievici mătura în fiecare zi timp de patruzeci şi unu de minute, restul fiind petrecute cu cea mai durdulie şi voioasă femeie de pe stradă, spălătoreasa Ana Petrovna. În dimineaţa aceea Ilia ar fi putut petrece o oră întreagă cu ea, iar Boris simţi că a făcut o faptă bună. Treaba aceasta nouă deja mergea de minune.

Boris Ivanov se uită în jur, la mobila din odaia sa: o bibliotecă, un pat, două scaune, o comodă şi o măsuţă la geam. Se aşeză la măsuţă şi privi cum afară o doamnă tânără plimba un caniş alb cu o îmbrăcăminte roşie. „Ce chestie, să-ţi petreci toată dimineaţa plimbând un animal care stă tot timpul cu fundul la tine”, îşi zise Boris. De altfel, animalul era drăgălaş, dar el se aştepta ca lipsa lui de la gazeta Strigătul piesei să provoace evenimente mult mai spectaculoase decât cele fireşti ale nevoilor canine.

Încercă să-şi soarbă ceaiul, dar ceva nu era bine. Nu se simţea deloc ca un Oblomov. Se gândi mai bine, lăsă ceaiul jos, îţi scoase halatul, luă ceaiul de pe masă şi dădu să se bage în pat. Îşi dădu seama că nu se poate băga în pat fără să verse ceaiul şi începu, în timp ce ceaşca fremăta pe cană, să se gândească că este o treabă tare complicată să stai acasă să bei ceaiul.

Se gândi că acum era ceasul în care ar fi scris rubrica săptămânală de întrebări şi răspunsuri pentru uzul în bucătărie al oţetului de mere, şi i se făcu dor de rutina fiecărei zile.

„Nu!”, se gândi el. „Dacă vom face asta, o vom face ca un om de stat!”

Îl strigă pe Ilia să vină să-l îmbrace, dar nimeni nu răspunse, pentru că acesta se afla prea preocupat să-i povestească Anei Petrovna despre nişte oraşe pe care nu le văzuse niciodată, crezând că ea nu ştia asta.

Nervos că trebuie să se îmbrace singur, fostul nostru gazetar ieşi pe poartă şi hotărî destinaţia zilei către mătuşa sa, fiind atât de înverşunat încât preferă să meargă pe jos patru kilometri pe care i-ar fi făcut în douăsprezece minute cu tramvaiul. Cu fiecare pas, fiecare poartă şi fiecare stradă pe care o cotea devenea din ce în ce mai convins că Sasha Vaniskaia, bătrâna familiei în vârstă de 84 de ani, care conducea întregul clan Ivanov, Vaniskaia şi Vintilov, va trebui să-l asculte şi să înghită cu supunere anunţul său.

De când începu să vadă din depărtare casa albă cu acoperiş verde, pentru care Boris Ivanov muncise o săptămână, timp în care stăpânul său nu a mai putut bea ceai şi a trăit astfel zile mizerabile, paşii lui Boris Ivanov deveniră din ce în ce mai mici şi mai repezi, până când începură să nu se mai vadă desluşit, călcâiele lui căpătând totodată veleităţi de levitare şi de motorizare. Un trecător care se plimba pe trotuar citind ziarul ridică ochii curios şi se uită mirat, întrebându-se dacă acest individ exersează o acrobaţie pentru circ.

Boris Ivanov deschise poarta, călcă pe o panseluţă de la marginea grădiniţei (acest lucru arată gravitatea trăirilor sale) şi se repezi pe cele trei trepte din faţa uşii. Îşi suflecă mâneca cu un gest dramatic înainte să apese pe sonerie , şi abia atunci când simţi vibraţia butonului mic şi rotund sub deget simţi că a atins o plăcere înaltă, din care nu se mai opri.

Acest moment se arată prielnic să spunem că, precum orice femeie de 84 de ani care se respectă şi care are zilnic de condus vieţile rudelor care nu se pot descurca în viaţă deoarece ori nu au încă nepoţi, ori nu au moştenit nici o moşie, ori nu au împlinit 65 de ani, când toate aceste criterii se prescriau, doamna Sasha Vaniskaia îşi petrecea fiecare zi, între orele zece şi douăsprezece, cu ochii închişi.

Ea nu dormea. Ea cugeta. La ora zece, toate slujnicele plecau la piaţa de verdeţuri, de carne şi de flori, la poştă şi la primărie. La primărie nu aveau treabă, dar primăria era lângă şcoală, şi toată lumea ştie că lângă orice şcoală este un parc, iar în acest parc se comunicau toate noutăţile cotidiene, de ordin matrimonial şi funerar, pe care ziarele nu se pricepeau să le comunice, deoarece erau prea preocupate cu dezbateri militare şi economice, care nu serveau la nimic.

Mătuşa lui Boris Ivanov petrecea două ore pe zi, cu ochii închişi, cugetând cum ar putea să repare vieţile tinerilor din familia ei. Dacă reuşea într-o singură dimineaţă să recomande perechi pentru toţi nenorociţii necăsătoriţi, putea trece la familiile care erau deja căsătorite, care se plictiseau acasă şi aveau nevoie de mătuşa lor să le găsească mici proiecte de care să se ocupe.

Toată strada ştia de ritualul caritabil al bătrânei şi înţeleptei Vaniskaia. Ba chiar vecinii ei umblau cu mai multă grijă în case, pentru a nu face gălăgie şi a deranja intenţiile bune care se fabricau în căsuţa cu panseluţe. Telefoanele nu sunau, mesagerii săreau peste numărul 46 şi pe toată strada domnea o linişte bisericească.

În momentul în care se auzi zbârnâitul asurzitor al soneriei, doamna Sasha (îi vom spune tanti) stătea cu mâinile pline de vaslină în mănuşi de cauciuc, cu picioarele într-un lighean cu apă şi sare, cu o plasă de păr peste biguidiurile ei roz şi cu două punguţe de ceai peste pleoape. Zgomotul inopinat o făcu să tresară atât de puternic, încât punguţele ude de ceai îi căzură instantaneu în poală. Sub spaimă şi indignare (nimeni nu o vedea în această stare pe bătrână şi nimeni nu îndrăznea să perturbe binefacerea ei), tanti nu reuşea să apuce cu mănuşile alunecoase plicurile de ceai, precum nici cu mintea nu putea apuca care ar fi necugetatul care ar face o asemenea imprudenţă. Cu doi ani înainte, când luase foc biserica la care ea avea titlul de Consultant administrativ pe probleme de incompatibilitate în termeni şi elemente, martorii aşteptaseră până la douăsprezece şi două minute fix pentru a bate discret la uşă.

Tanti Vaniskaia se duse la repezeală la uşă, deşi aceasta nu era o reacţie potrivită. Însă era moartă de curiozitate. Sub muntele de mustrare avea o gămălie de plăcere pe care nu ar fi recunoscut-o, pentru că nu exista. Dar ea voia să ştie.

Faţa lui Boris Ivanov nu a mirat-o deloc. Era într-adevăr cel mai neprielnic nepot al ei, ar fi trebuit de mult să se ocupe  extensiv de situaţia lui, însă la momentul respectiv o intriga mai mult grimasa pe care o avea acest nepot: arăta de parcă înghiţise pelin cu multă mândrie. În plus, pălăria era lăsată pe spate, părul de pe frunte era ciufulit şi plin de o substanţă pe care mătuşa lui fu capabilă s-o identifice drept transpiraţie, ceea ce era la fel de absurd precum sunetul soneriei la ora de ritual.

[..]

Înăuntru

Căutăm prea multă incitare în situații și lucruri și prea puțin în noi și în ceilalți. Dacă tot o să fim dependenți de ceva, măcar să fim dependenți de noi înșine și de evoluția permanentă. Și dacă din când în când, în mijlocul tuturor lucrurilor care merg bine și rău, putem sta liniștiți, atunci am înțeles că nu e despre situații, e despre noi. Viața e despre noi.

Alergări vara 2013

Continuând ideea de aici, il y a:

18.mai Cupa tabere cu suflet http://cupa.taberecusuflet.ro/mountainbike/
25.mai Semimaraton Sibiu http://maratonsibiu.ro/
25.mai Maraton tabere cu suflet http://maraton.taberecusuflet.ro/
25.mai Hit the top http://www.outdoorromania.ro/htt/
25.mai Riders Club Moara Vlăsiei http://www.ridersclub.ro/en/competitie-ciclism/riders-club-moara-vlasiei
01.iun Hercules Maraton http://www.alternativetm.ro/herculesmaraton
01.iun Tuşnad Marathon http://www.tusnadmarathon.ro/
01.iun Fără asfalt Triathlon http://www.faraasfalt.ro/
08.iun Crosul pădurii http://crosulpadurii.ro/?page_id=362
09.iun Maratonul Vinului http://maratonulvinului.ro/
15.iun Cros şi Semimaraton Arad http://www.cros-semimaraton.ro/
15.iun Retezat trail race http://retezat.trailrace.ro/
15.iun Maratonul ţării gugulanilor – ţarcu http://maratontarcu.blogspot.ro/
23.iun Maraton Apuseni http://www.maratonapuseni.ro/
29.iun No stress triathlon http://nostresstriathlon.ro/
30.iun Duatlon ţara Bârsei http://duatlontarabarsei.ro/
06.iul Cozia mountain run http://coziamountainrun.ro/
06.iul Bioeel triathlon challenge http://bioeeltriathlon.ro/index.php/ro/program/
06.iul MTB Maraton Baia Mare http://www.mtbmaratonbaiamare.ro/
06.iul Surmont MTB Challenge http://www.maraton.surmont.ro/
12.iul Saint Ana Lake Exterra Triathlon http://www.xsalt.ro/
18.iul Marathon 7500 http://www.marathon7500.ro/
20.iul Festivalul sporturilor montane transalpin http://www.festivalul-transalpin.drumetiimontane.ro/
03.aug Retezat Maraton http://retezatmaraton.ro/
03.aug Aqua Challenge Mamaia http://smartatletic.ro/aquachallenge/
03.aug Cindrel în alergare http://www.inalergare.ro/
04.aug Maratonul Bucegilor http://www.padinafest.ro/mtb/inscriere-2/
11.aug Babadag XC http://www.biciclete.ro/babadagxc/
17.aug 2×2 Race http://www.2x2race.com/
18.aug Semimaratonul ţării Făgăraşului http://semimaraton-fagaras.com/
24.aug Mureş Olt Marathon http://www.muresoltmarathon.ro/
24.aug Iorgovanu night run http://www.iorgovanu-nightrun.com/
31.aug No stress triathlon http://nostresstriathlon.ro/

16 ani

Autorul meu preferat din liceu era Marin Preda. Îi citeam toate romanele şi mi se părea un bărbat fascinant şi un scriitor subestimat. Aveam citate din cărţile lui scrise la sfârşitul caietelor şi multă nostalgie, bazată pe berăriile frecventate de el în Viaţa ca o pradă.

Berăria Gambrinus era pe atunci locul preferat al scriitorilor, actorilor şi ziariştilor. Caragiale o preluase în 1901, şi până după război a fost (sau aşa mi-o imaginam eu) cel mai boem şi intelectual loc în care te-ai fi putut afla. Acum mi se pare puţin hilar că aveam o viziune atât de romantică pentru o cârciumă :)

Când eram la liceu îmi plăcea să merg pe jos dinspre Kogălniceanu spre Universitate. Mă abăteam din drumul spre casă, pentru că pe acolo se ajungea la toate locurile interesante. Plecam cu Octavia* de la liceu, cântam Hotel Cişmigiu, oftam când ajungeam în dreptul lui şi vedeam că nu mai era nimic, apoi luam metroul de la universitate, pentru că pe magistrala aia mergeau şi metrourile noi. Lungeam drumul spre casă cu vreo oră, dar merita.

Bulevardul Elisabeta era locul meu preferat pentru că avea amintirile hotelului şi berăriei şi pentru că ducea spre universitate, unde nişte băieţi pletoşi vindeau brăţări de piele cu formaţii. Pe acolo o luam ca să ajungem şi la Institul Cervantes, care funcţiona ca un al doilea liceu. Sau ca să mergem după cărţi la Humanitas.

Acum s-a deschis un Humanitas Cişmigiu. Cervantes s-a mutat în clădirea în care este şi Hotel Cişmigiu. Hotel Cişmigiu s-a redeschis.

Iar azi mă duc la Berăria Gambrinus. Preda, o să-mi imaginez că eşti acolo! :)

Cred că Universul conspiră să adune multe lucruri frumoase în acelaşi loc. Mulţumesc.

*Octavia e colega mea de bancă şi singura fată din clasă cu care stăteam în acelaşi cartier şi ascultam aceeaşi muzică. Uneori înnebuneşti în liceu fără un om din ăsta.

Alergări colecţia primăvară – vară 2013

Am fost anul trecut la Ciucaş Trail Running şi la Azuga Trail Race. Au fost weekenduri superbe, aşa că am făcut o listă cu evenimentele la care se poate merge în perioada următoare (până în luna iunie). Enjoy (click pe steluţe)!

6 Aprilie – Semimaraton Braşov –  *

7 – 13 Aprilie – În pas cu Paul – *

21 Aprilie – Maratonul Internaţional Cluj – *

27 Aprilie – Brașov Marathon – *

28 Aprilie – Velo Compass – *

11 Mai – EcoMarathon – *

19 Mai – Bucharest Internation Half Marathon – *

25 Mai – Semimaraton Sibiu – *

1 Iunie – Hercules Maraton – *

1 Iunie – Triatlon Fără Asfalt – *

8 Iunie – Semimaratonul Virşlilor – *

8 Iunie – Crosul pădurii – *

15 Iunie – Retezat Trail Race – *

29 Iunie – Bate Toaca – *

29 Iunie – No Stress Triathlon – *

Run #1

Azi e luni. Dacă vrei să alergi, nu aştepta o zi mai puţin aglomerată.

The day is today, my favourite day.

Buongiorno, principessa!

Foarte rare sunt cazurile în care cineva din jurul nostru chiar nu a putut alege o viaţă mai bună şi se confruntă cu nişte nenorociri care nu îi dau prea mult de ales. Acelea sunt adevăratele probleme, însă noi ca oameni avem tendinţa să luăm drept probleme cele mai mari neplăceri pe care le avem la momentul respectiv.

Cu toate astea, există persoane care reuşesc să facă ce este important pentru ele şi să se bucure în felul lor, în orice condiţii. Pentru că noi hotărâm cum vrem să ne simţim, nu viaţa hotărăşte pentru noi. Viaţa ne dă nişte situaţii prin care trecem cu toţii până la urmă. Modul în care alegem să ne simţim este ca atunci când mâncăm pentru prima dată un fruct şi ne gândim dinainte dacă o să ne placă sau nu. Uneori, decizia aia dinainte să îl gustăm rămâne acolo pe viaţă. (eu nu am mai reuşit să desfac prejudecata pe care am avut-o cu pepenele galben).

*

Internet humor a ajuns aici. De ce ai vrea să te trezeşti dimineaţa lipsit de energie, lipsit de chef de viaţă? Au devenit ciudate persoanele care se trezesc dimineaţa cu o atitudine de rise and shine, dornice să deschidă geamurile, să iasă afară, să mănânce, să se îmbrace, să facă lucrurile planificate sau să facă ceva spontan.

Acum considerăm că e mai haios când toată lumea este leşinată dimineaţa ca un pisoi nemâncat. Dar o zi excepţională ne-ar trezi la realitate şi nu ne-am mai gândi la cofeină, pentru că adrenalina interioară ne-ar fi suficientă. Adrenalina este la fel de bună şi pentru evenimentele care nu sunt ieşite din comun. Ea poate funcţiona în fiecare zi, pentru că viaţa nu este în altă parte. Azi, e doar azi. It doesn’t get better than this unless we become better.

*

Momentele din viaţa mea în care am fost cel mai fericită au fost atunci când nu puteam să adorm de fericire, sau nu puteam să adorm pentru că eram prea nerăbădătoare pentru ziua de mâine. Atât de mişto urma să fie. Sau zilele în care fusesem destul de fericită încât să adorm cu zâmbetul pe buze şi să trăiesc doar în prezent. Am o memorie fantastică, dar cu toate astea nu pot să-mi amintesc cu exactitate nici o noapte în care am dormit foarte bine, dar pot să enumăr zile în care am simţit că viaţa nu bate doar filmul, ci şi cărţile şi, mai ales, imaginaţia mea.

Îmi amintesc că atunci când eram mică nu îmi doream niciodată să mai rămân în pat. Mă trezeam singură, înaintea ceasului, şi săream efectiv din pat. Ştiţi de ce?

Pentru că începea o nouă zi plină de aventuri! :D

Dacă nu ai nimic destul de fain* pentru care să te trezeşti, de ce nu schimbi ceva?

*destul de fain = să nu te poţi abţine să nu faci asta.

PS: Titlul vine de aici (cel mai frumos, amuzant şi trist film, despre cum viaţa este exact aşa cum o luăm noi).

« Older posts Newer posts »

© 2017 Monica Tarța

Theme by Anders NorenUp ↑