Monica Tarța

The world is my backyard

Category: Travel

On vacation

“La ora la care apare acest post pe blog…”

Am plecat la mare, aşa că închid şandramaua, pentru că oricum nu vindeam nimic aici. Putem pretinde, până mă întorc, că acesta este un blog de schior iar acum sunt plecată pentru research. Asta sună mult mai bine.

Ok, let’s do this.

Sex, drugs and silicon

În perioada noiembrie – ianuarie 2011 am locuit în Buenos Aires, unde am avut o viaţă foarte mişto şi am scris câteva texte. Unele au apărut pe viajoa.ro, precum cel de mai jos, altele vor apărea mai târziu pe blog. Pentru că sunt texte care îmi sunt dragi, le republic aici.

Later edit: acum mi se pare pueril acest articol, pentru că multe s-au schimbat de atunci, cel puţin în Bucureşti. În ultimii ani am devenit un oraş mai obişnuit cu homosexualitatea şi clar am devenit un oraş în care miroase a marijuana. Aş mai vrea să menţionez că am dat atâtea detalii despre părerile mele personale pentru că articolul era iniţial destinat apariţiei pe Viajoa şi nu voiam să nasc polemici în comentarii interminabile.

La libertad

Nu vorbi despre ce nu ştii, auzim uneori. Până să ajung eu aici credeam că ştiu ce înseamnă libertatea. Acum… s-a schimbat totul :)

Sexul. Până să vin aici cunoşteam 1 homosexual, 0 travestiţi, 0 transexuali, 0 lesbiene. Nu fusesem niciodată într-o ţară în care să văd doi bărbaţi de mână pe stradă sau în care căsătoria între persoane de acelaşi sex este acceptată. Înainte să îmi spună cineva că este nebunesc ce spun vreau să menţionez că homosexualitatea este o realitate, iar interzicerea ei nu face decât persoane nefericite. În România este acelaşi procentaj de persoane gay ca în toată lumea (nu are de ce să fie mai mare sau mai mic), doar că au mai puţin loc, ceea ce dăunează vieţii (lor) personale.

Aici am cunoscut mulţi homosexuali, am locuit cu 3 fete, dintre care una gay, care în fiecare seară ieşea în baruri gay care aveau cea mai bună muzică din oraş şi avea o mulţime de prietene care duc o viaţă liberă aici. Aici locuiam la 2 străzi de un coafor în care toată lumea era gay (femei şi bărbaţi), iar persoana care te primea era o femeie care fusese bărbat. La televizor este de asemenea o tanti care a fost bărbat şi care este foarte, foarte frumoasă şi iubită şi care din câte am înţeles are o emisiune foarte apreciată.

Aici cineva îşi poate aduce partenerul într-un grup de persoane hetero şi toată lumea este ok cu asta, cineva îşi poate declara sexualitatea şi nimeni nu face ochii mari sau judecă. Nu vă imaginaţi că este 100% paradis, dar este incomparabil cu România. Şi nu doar tinerii sunt cei care înţeleg şi sunt deschişi la asta. Am văzut grupuri protestatare în urma legii, care scriau pe ziduri Matrimonio = Hombre + Mujer, dar protestatari există mereu pentru orice. Apropo, Argentina este prima ţară din America Latină care a adoptat legea.

Marijuana

După cum spuneam, „până să vin aici” habar nu aveam nici cum miroase nici cum arată. Aici se simte peste tot, în orice grup concert/ parc/ petrecere. Este legal să consumi în propriul apartament, dar se consumă peste tot. În parcuri se iese mereu în weekenduri, sunt o mulţime de oameni pe iarbă care beau mate, iar cei care fumează marijuana sunt mai mulţi decât cei care fumează tutun. Este complet natural, dacă cineva cere cuiva o brichetă îi oferă automat. La concerte se simte din plin, nimeni nu pare să chestioneze problema. Mai mult, se găteşte cu asta (pentru că se pare că se absoarbe diferit în funcţie de cum o fumezi/ mănânci etc. – eu ştiu doar teorie :D), şi se vând brownies pe stradă. Multă lume face brownies cu marijuana, eu era să cumpăr din greşală, noroc că erau prea scumpe :)

Nu s-a terminat. Mai este siliconul

Nimic din ce este în telenovele nu este exagerat. Totul s-a confirmat aici. Printre altele, fiesta de 15. Aici se strâng bani pentru petrecerea de 15 ani a unei domnişoare aşa cum în USA se strâng bani pentru universitate. Petrecerea este mult mai fastuoasă şi importantă decât o nuntă, sărbătorita are o rochie de mireasă, lucrurile sunt cam ca în poze. Am auzit tot felul de lucruri uimitoare despre tradiţiile astea, am auzit de oameni săraci care strâng toată viaţa pentru asta, iar cel mai ciudăţel este că pentru băieţi se organizează ceva la 18, dar de mult mai mică anvergură. Pentru o fată la fiesta de 15 reprezintă debutul ei în societate. Iar acum cele mai empancipate preferă să călătorească de banii respectivi. Cred că cine citeşte asta deja ştie ce ar vrea, nu degeba a ajuns pe viajoa.ro :)

Well, nu se opreşte aici. Argentina este o ţară de imigranţi, mai europenizată decât America latină. Dar în alte ţări este deja foarte comun ca fetele de 15 ani să primească un cadou în varianta unei operaţii de mărire de sâni. De fapt siliconul pe acest continent este mult mai ieftin şi mai comun. Când am venit aici am vrut să spun că femeile sunt… diferite aici, dar apoi mi s-a explicat că nu s-au născut aşa diferite :D

Adunând cu ce povesteam în prima parte, lucrurile au sens. Ştiu că ce am scris nu sunt exact indicaţii de călătorie, dar cred că sunt indicaţii culturale, iar cultura nu este doar ce se vede la prima vedere.

Ce am scris mai sus nu este un argument al părerii mele despre diferenţele culturale, ci o prezentare a lor raportate la România. Pentru mine a schimbat şi reorganizat multe lucruri din mintea mea. Şi cu cât cunosc mai mult, cu atât vreau să văd cât mai multe puncte de vedere ale lumii, pentru că o singură ţară nu-mi ajunge. Viaţa este mult mai mult decât ce m-a făcut o ţară să cred.

¡Hola, Buenos Aires!

În perioada noiembrie – ianuarie 2011 am locuit în Buenos Aires, unde am avut o viaţă foarte mişto şi am scris câteva texte. Unele au apărut pe viajoa.ro, precum cel de mai jos, altele vor apărea mai târziu pe blog. Pentru că sunt texte care îmi sunt dragi, le republic aici.

Episodul 1: Beso :)

Probabil că nici unui porteño* nu i-ar trece prin cap să nu mă întrebe ce fac aici, de unde vin, cât stau, cum mi se pare Buenos Aires, şi să nu mă pupe la sfârşit. Oamenii de aici sunt extrem de deschişi, dar nu în sensul Turcia – Grecia – trăim din turism -, ci în genul deschis din suflet. Aşa li se pare lor firesc. Cu faptul că atunci când ne cunoaştem ne pupăm pe obraz m-am obişnuit din prima clipă; cu faptul că şi băieţii se pupă pe obraz atunci când se văd… da, asta mi s-a părut puţin diferit, dar deja nu mă mai miră; însă atunci când vorbesc cu un vânzător şi acesta mă pupă la sfârşit îmi vine de fiecare dată să râd.

Aici lumea se pupă când se vede, când se cunoaşte, când vine la serviciu. O singură dată, pe obrazul drept. Uneori (!! doar uneori) spun şi numele lor atunci când faci cunoştinţă – dar nu ştiu de ce nu se întâmplă asta de fiecare dată, pentru că eu cunosc foarte multă lume şi mi-e greu să îi ţin minte dacă nu menţionează. De obicei îi întreb eu :D

Însă dacă vorbeşti cu cineva pe care îl vezi pentru prima dată în viaţă – de exemplu vii, întrebi cât sunt cireşele, trebuie să aştepţi puţin, între timp vorbeşti puţin despre oraş, vreme, drumuri, dacă toate fetele din România sunt frumoase şi ce interesant este să faci Crăciunul la 40 de grade… la sfârşit spui „ciao!” şi te pupi. Cu toată lumea.

Mai mult, într-o zi un nene m-a întrebat la metrou despre o adresă – ceea ce m-a făcut genial de fericită pentru că ştiam cum să-l ghidez, iar apoi mi-a spus că este din Cordoba, că are o fermă, dar a studiat stomatologia, că a venit aici cu cei doi copii ca să dea examenul de engleză (pentru că aşa e bine în ziua de azi, cu engleza), că trebuie să ia metroul ca să se întâlnească cu soţia lui care s-a întâlnit cu o verişoară, şi… că pot veni oricând în Cordoba să-i vizitez (da, nu mi-a dat adresa, bineînţeles :D). Toate astea în trei staţii de metrou (aproximativ 5 minute), pentru că eu trebuia să merg doar două dar am uitat să cobor. Dar aflam un arbore genealogic în poveştile lor, nu era ceva la care să poţi să nu te concentrezi :D

Episodul 2: La ciudad

Legat de „am uitat să cobor”, aici nu uiţi. Şi nu te pierzi. Eu nu sunt renumită pentru orientare în Bucureşti, mai ales pentru că am mers toată viaţa cu metroul, nu cu maşina… am învăţat oraşul mai bine pe la 20 de ani, noroc cu bicicleta şi mersul pe jos. Îmi era chiar teamă: cum voi putea locui două luni într-un oraş, dacă mi-a luat 20 să învăţ Bucureştiul?

Aici am un ghid – pe care îl are toată lumea – şi cu care este extrem de uşor să înţelegi oraşul. Este implementat un sistem de cuadras, asemănător cu sistemul de blocks din USA, astfel încât toate străzile sunt paralele şi perpendiculare, sunt numai pătrăţele pe hartă, nu sunt fundături, fiecare adresă se poate găsi aproape de intersecţia a două străzi, pentru că fiecare stradă are 100 de numere şi 100 de metri între alte două străzi. Evident nu sunt 100 de case/ intrări pe 100 de metri, este o convenţie să fie numerotate aşa. În plus, străzile străbat tot oraşul şi cele paralele au aceleaşi numere – dacă ştii că trebuie să ajungi la numărul 900 (aici merg şi până la 3000) poţi merge pe o stradă paralelă până la numărul 800 şi vei şti că eşti la nivel cu adresa pe care o cauţi, doar coteşti stânga/ dreapta.

În felul ăsta ajung oriunde, mă plimb oriunde, este atât de simplu încât le explic cu greu celorlalţi că în Bucureşti avem cartiere de blocuri care au străduţe, şcoli şi parcuri, că adresa mea este foarte lungă şi că nu avem la fiecare parter cofetărie – bancă – spălătorie – coafor – mâncare evreiască – cofetărie – magazin de haine – telefoane – bancă – mâncare (şi aşa este tot oraşul).

Episodul 3: El transporte

Aici te poţi deplasa pe tre căi: autobuze (colectivos), metrou şi tren. Eu nu am mers încă cu trenul, nu acoperă tot oraşul, este folosit mai mult de cei care locuiesc în afara oraşului. Metroul merge repede, staţiile sunt cam din 5 în 5 cuadras (500 m) şi este plin de reclame. Se lucrează la extinderea lui, metroul este foarte ok, deci nu prea interesant de povestit.

Autobuzele în schimb… sunt geniale. Sunt 150 de linii prin oraş. Fiecare (fiecare!) aparţine altei firme de transport. Adică nu sunt toate de la RATB, de la stat, ca la noi. Au o convenţie cu statul să subvenţioneze o parte din costul biletului, şi să coste toate la fel. Dar pentru că fiecare aparţine de altă linie nu există comunicare, continuitate şi… abonamente.

Adică trebuie de fiecare dată să-ţi cumperi bilet. Însă nu este aşa de simplu ca la noi. În staţie se formează o coadă, care urcă doar pe prima uşă, îi spune şoferului până unde merge, el apasă pe un buton (în funcţie de distanţă mergi 1.10, 1.20 sau 1.25 de pesos), iar călătorul introduce într-un aparat (pregătit să primească cât a apăsat şoferul pe buton)… monede.

E, acum într-o ţară care are monede de 5, 10, 25, 50 de centavos (subdiviziunea peso-ului) şi 1 peso, trebuie să ai mereu foarte multe monede la tine. Pentru că de oricâte ori ai merge pe zi, trebuie alt bilet, opţiunea abonament nu există. Acum imaginaţi-vă o mamă cu trei copii, sau cineva care merge zilnic la serviciu cu două autobuze. Sau dacă ai greşit autobuzul. Nici nu mai menţionez că aparatul primeşte doar monede, nu şi bancnote :D

Aşa că aici este o mafie a monedelor. Există (în cazuri mai mici) oameni care cumpără monede cu bancnote, de la oameni care iau un comision pentru asta. adică se cumpără bani cu bani… dar mai mulţi. Din cauza asta niciodată nu sunt destule monede, nimeni nu vrea să le dea, toată lumea se apleacă să le ia de pe jos dacă le scapă. Este mai mult decât senzaţional.

Episodul 4: Las fiestas

Autobuzele merg toată noaptea, pentru că Buenos Aires este un oraş de fiesta. Adică un program normal este cam cel pe care l-am avut eu sâmbăta trecută: am mers la 11 la o petrecere într-o casă de francezi cu argentinieni, de unde am plecat pe la 2 noaptea cu o prietenă din Canada (care locuieşte cu un american, un neamţ, o fată din Peru şi una din Argentina) în casa unor prieteni în care locuiau nemţi şi francezi, unde am mâncat nişte mâncare specifică (era deja 2:30 am) :D, iar apoi am plecat să dansăm într-un club african. La 3 noaptea. La ora la care mulţi oameni se întorc acasă în Bucureşti atunci când ies în oraş.

Iar în clubul african lumea se simţea minunat… dar voi scrie data viitoare despre oamenii de aici, pentru că merită un capitol special.

Şi acum a venit vara! :)

2 decembrie 2010

Călătorind pe diagonală

În perioada noiembrie – ianuarie 2011 am locuit în Buenos Aires, unde am avut o viaţă foarte mişto şi am scris câteva texte. Unele au apărut pe viajoa.ro, precum cel de mai jos, altele vor apărea mai târziu pe blog. Pentru că sunt texte care îmi sunt dragi, le republic aici.

Începutul

Înainte să scriu textul de mai jos mă uitam pe un geam mic la nişte norişori superbi, mă bucuram de o mâncare gustoasă şi de senzaţia că m-am născut ca să călătoresc. Eram exact în elementul meu. Mă numesc Monica – nu ştiu dacă mama mea a intenţionat să-mi dea un nume internaţional, dar cred că mi se potriveşte.

Acesta este primul meu articol pentru viajoa.ro, probabil pentru că până acum am visat şi plănuit mai mult decât să călătoresc cu adevărat. Uneori o imaginaţie prea puternică te poate face să uiţi că de fapt nu ai fost în toate locurile pe care visezi să le vizitezi.

De ce am plecat acum?

Ceea ce îmi doresc de la viaţă este să nu mă închid într-o bulă tehnologică urbană, în care să meargă totul ca pe ro(bo)ate şi să mă prefac că nu ştiu cât de diversă este lumea de fapt. Nu văd farmecul în a avea totul la îndemână prin magice procese pe care nu le cunosc sau nu le-aş putea reproduce în lipsă de resurse.

Sunt curioasă şi vreau să cunosc tot, şi de asta sunt acum într-un avion între Bucureşti şi Madrid. Unde am o escală de 6 ore, iar apoi zbor 13 ore către Buenos Aires, Argentina.

Îmi place să fiu cetăţean într-un oraş nou, nu turist. Să traversez uneori pe roşu. Să cer indicaţii în limba vorbită acolo, să merg cu transportul în comun, să stau în parc, chiar să am un job. Aşa că mă întorc în ianuarie, ca să mă asigur că am prins şi sărbătorile care sunt de aici de vară, nu de iarnă, mai precis la 39 de grade cum am fost avertizată.

Despre locul în care plec

Nu ştiu tot ce aş putea şti despre Argentina. Este a opta ţară din lume ca mărime, consumă multă carne de vacă, empanadas şi dulce de leche, dansează tango şi petrec până dimineaţa. Ultimul lucru îl ştiu sigur, pentru că avionul meu ajunge la 9 dimineaţa iar cei care vin de la aeroport vin direct de la o petrecere! :) Dar una peste alta, sunt informaţii pe care le poate citi oricine, iar eu sper să înţeleg cum gândeşte Buenos Aires. Deocamdată simt că emisfera sudică este partea Globului care mi s-ar potrivi cel mai mult, de aceea în viitor vreau să călătoresc în Asia şi Africa.

Am fost întrebată dacă nu mi se pare că plec prea departe. Pentru mine „departe” este un cuvânt relativ. Tot pe lumea asta este, nu plec pe altă planetă (pentru că nu este oxigen, nu de alta). Din punctul meu de vedere, pot să trag continentele mai aproape sau să mă sui în avion şi să călătoresc o zi. Dar nu să mă plâng. Sunt recunoscătoare că pot ajunge aşa de uşor. Şi că am susţinerea multor oameni dragi (care par să mă trimită acolo convinşi că m-aş potrivi decorului) pe care i-aş fi luat cu mine în bagaj :)

Ce cred că se va întâmpla

Fabulos este cuvântul. Am numai romane de Marquez, Llosa şi Allende în minte, cu toată dragostea pe care mi-au insuflat-o ei pentru America Latină. Vreau să trăiesc aşa cum am visat că se poate.

Şi pentru că îmi place să trăiesc într-un oraş nou ca localnic, nu turist, voi avea un job acolo. Sunt voluntar într-o organizaţie care ajută persoanele discriminate, în special imigranţii din Argentina. Chiar acum scriu un articol despre românii imigranţi în toate colţurile lumii. Îmi place că voi avea constant o activitate, pentru că îmi doream foarte mult să pot pleca într-un loc în care pot să şi ajut pe cineva, şi să întorc măcar puţin din lucrurile superbe care mi se întâmplă către cineva care nevoie de ele.

Am obţinut jobul prin organizaţia Aiesec, care m-a ajutat să am o cazare ieftină şi o masă asigurată, şi în care sunt o mulţime de alţi voluntari tineri şi entuziaşti care mă aşteaptă să aibe grijă de mine. Şi eu am fost 3 ani voluntar în organizaţia studenţească ASER, şi aici mi-am format multe visuri. De aici la a fi voluntar într-o cultură care se regăseşte în alte 110 ţări în care pot pleca a fost… un pas mic pentru mine, un pas mare pentru paşaport :)

Nu ştiu cum aş putea să scriu astfel încât să inspir măcar o persoană că visurile sunt realizabile. Sper să reuşesc, iar săptămânile următoare vreau să scriu despre ce descopăr în Buenos Aires. Pentru oricine vrea să călătorească asemănător stau la dispoziţie cu toate detaliile călătoriei mele, aştept comentarii mai jos şi sunt fericită dacă pot da sugestii sau vreun detaliu util.

Cu drag,

Monica

5 Noiembrie 2010

Slow travel

Călătorim în fiecare fiinţă cu care ne întâlnim, iar în unele avem senzaţia că am găsit o persoană perfectă, ca nimeni alta. Şi ne îndrăgostim.

Călătorim uneori în sufletele cuiva, întâlnim lucruri măreţe şi lucruri greu de recunoscut şi uneori, mai rar decât atunci când ne îndrăgostim, rămânem acolo.

Undeva pe drumul dintre a te îndrăgosti şi a iubi mă simt eu atunci când călătoresc. Cu cât mai multe oferte de city break-uri apar, cu atât visez mai mult la slow travel. Farmecul călătoriei precum un cetăţean, nu un turist este la fel ca farmecul de a cunoaşte pe cineva pe îndelete, nu în grabă.

Poate de aceea nu am văzut suficiente locuri pe câte mi-ar fi plăcut. Amestecând asta cu faptul că-mi place să-mi amân plăcerile, a rezultat o listă lungă de locuri în care vreau să locuiesc. Sau măcar să călătoresc încet.

Acum o să încerc ceva nou. Un slow travel în ritm alert. Next stop, Barcelona :)

© 2017 Monica Tarța

Theme by Anders NorenUp ↑