Monica Tarța

The world is my backyard

Buongiorno, principessa!

Foarte rare sunt cazurile în care cineva din jurul nostru chiar nu a putut alege o viaţă mai bună şi se confruntă cu nişte nenorociri care nu îi dau prea mult de ales. Acelea sunt adevăratele probleme, însă noi ca oameni avem tendinţa să luăm drept probleme cele mai mari neplăceri pe care le avem la momentul respectiv.

Cu toate astea, există persoane care reuşesc să facă ce este important pentru ele şi să se bucure în felul lor, în orice condiţii. Pentru că noi hotărâm cum vrem să ne simţim, nu viaţa hotărăşte pentru noi. Viaţa ne dă nişte situaţii prin care trecem cu toţii până la urmă. Modul în care alegem să ne simţim este ca atunci când mâncăm pentru prima dată un fruct şi ne gândim dinainte dacă o să ne placă sau nu. Uneori, decizia aia dinainte să îl gustăm rămâne acolo pe viaţă. (eu nu am mai reuşit să desfac prejudecata pe care am avut-o cu pepenele galben).

*

Internet humor a ajuns aici. De ce ai vrea să te trezeşti dimineaţa lipsit de energie, lipsit de chef de viaţă? Au devenit ciudate persoanele care se trezesc dimineaţa cu o atitudine de rise and shine, dornice să deschidă geamurile, să iasă afară, să mănânce, să se îmbrace, să facă lucrurile planificate sau să facă ceva spontan.

Acum considerăm că e mai haios când toată lumea este leşinată dimineaţa ca un pisoi nemâncat. Dar o zi excepţională ne-ar trezi la realitate şi nu ne-am mai gândi la cofeină, pentru că adrenalina interioară ne-ar fi suficientă. Adrenalina este la fel de bună şi pentru evenimentele care nu sunt ieşite din comun. Ea poate funcţiona în fiecare zi, pentru că viaţa nu este în altă parte. Azi, e doar azi. It doesn’t get better than this unless we become better.

*

Momentele din viaţa mea în care am fost cel mai fericită au fost atunci când nu puteam să adorm de fericire, sau nu puteam să adorm pentru că eram prea nerăbădătoare pentru ziua de mâine. Atât de mişto urma să fie. Sau zilele în care fusesem destul de fericită încât să adorm cu zâmbetul pe buze şi să trăiesc doar în prezent. Am o memorie fantastică, dar cu toate astea nu pot să-mi amintesc cu exactitate nici o noapte în care am dormit foarte bine, dar pot să enumăr zile în care am simţit că viaţa nu bate doar filmul, ci şi cărţile şi, mai ales, imaginaţia mea.

Îmi amintesc că atunci când eram mică nu îmi doream niciodată să mai rămân în pat. Mă trezeam singură, înaintea ceasului, şi săream efectiv din pat. Ştiţi de ce?

Pentru că începea o nouă zi plină de aventuri! :D

Dacă nu ai nimic destul de fain* pentru care să te trezeşti, de ce nu schimbi ceva?

*destul de fain = să nu te poţi abţine să nu faci asta.

PS: Titlul vine de aici (cel mai frumos, amuzant şi trist film, despre cum viaţa este exact aşa cum o luăm noi).

2 Comments

  1. Ai scris ardeleneşte :D
    Aşa fain!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

© 2017 Monica Tarța

Theme by Anders NorenUp ↑